Daniel Brata (27 de ani) este unanim considerat cel mai valoros judokan român în activitate. Dublu medaliat cu bronz la Mondiale și Europene, băimăreanul de la categoria 100 kg a fost singurul tricolor care s-a calificat la JO din Beijing în competiția masculină. Pentru Londra 2012, simpla participare nu mai este însă de ajuns, așa că mizează totul pe un metal. Punctele lui forte? Experiența, ambiția și încrederea, o încredere pe care și-a recăpătat-o greu, după un an 2010 plin de accidentări și eșecuri.
În micuța sală de la Izvorani antrenamentul lotului național de judo se apropie de final. Ecourile etapei de Cupă Mondială organizată în urmă cu câteva zile la București s-au stins și toți, sportivi și antrenori, trag deja pentru turneul următor. Nu e loc de vorbe multe, din când în când un sfat sau o explicație acoperă sunetul ritmic făcut de proiectarea corpurilor pe saltea sau de schimbul rapid de pași ai adversarilor ce se privesc în față. Într-o parte a saltelei, o dispută echilibrată atrage atenția. E o confruntare a greilor, în care gesturile sunt bine calculate, fiecare tatonând terenul în așteptarea unei greșeli a adversarului. Două mișcări scurte, extrem de rapide, și într-o clipită tabloul se schimbă radical: unul dintre sportivi este fixat cu umerii de saltea. Daniel Brata trece în avantaj cu un waza-ari. Schițează un zâmbet, își strânge chimonoul și reia lupta. O confruntare de încredere cu el însuși, în care a punctat chiar de la începutul anului. „Îți pierzi încrederea”
Un start perfect care dorea să lase în urmă un an 2010 plin de accidentări și îndoieli, în care a sărit de la o accidentare la alta. Întâi genunchii, apoi o disjuncție la umăr, antrenamente făcute pe durere, cu țârâita, totul urmat de căderea liberă din clasamentul mondial, și un pumn de gânduri negre și înfrângeri. „Psihic, e cumplit. Ajungi cu moralul la pământ, meciul cu fiecare adversar e un meci greu, îți pierzi parcă toate reperele și apare și un fel de deznădejde: de antrenat nu te poți antrena 100%, de dureri nu poți scăpa, e un cerc care parcă nu se mai închide”, oftează Daniel. Acum, totul a rămas în urmă. A revenit puternic, chiar în a doua lună a anului, la Paris: l-a învins prin ippon pe japonezul Takamasa Anai, campionul mondial și liderul ierarhiei la 100 kg. A urmat dușul rece de la Europene, unde a fost eliminat în primul tur. Iarăși îndoieli, dezamăgire, mai multă muncă și speranțe. Medalie după 18 luni de secetă Gheața s-a spart însă în mai, la etapa de Cupă Mondială, de la Baku: bronz. Podium după un an jumătate, de la ultima performanță similară, la Grand Prix-ul de la Abu Dhabi. „Medalia asta mi-a redat încrederea în mine. Mă simțeam doborât, parcă nu mai aveam încredere că pot să mă bat. Pentru mine, acolo a fost un punct de pornire. Au fost primele puncte cu care am început să urc în clasamentul mondial. Am început practic lupta pentru Londra”, spune el. De altfel, Londra revine constant în discuție. „Pentru o medalie la Jocurile Olimpice mi-aș da toate medaliile de până acum. Acesta este visul pentru care mă pregătesc, să urc pe podiumul olimpic”, explică el. Privirea îi este fixată pe cercurile olimpice aranjate ascultător pe panoul din mijlocul sălii de antrenament, în timp ce mâna strânge cu putere centura chimonoului. În spatele vorbelor rostite cu calm se poate ghici determinarea.
Podium la JO, un alt statut
Ce îl împinge însă atât de hotărât spre Londra? „Am văzut ce înseamnă să câștigi o medalie olimpică. În Beijing am stat în cameră cu Mihai Covaliu, vizavi de noi era Alina Dumitru, mai încolo pe coridor, Ana Brânză. Tot ce se întâmplă în jurul tău când urci pe podiumul olimpic e incredibil. Respectul, atenția care ți se acordă, e cu totul alt statut”, spune el. Un statut de care s-a apropiat într-un fel: cel mai bun judokan autohton. O etichetă care de multe ori poate apăsa destul de greu pe umerii unui sportiv. „Câteodată e o presiune prea mare, toți așteaptă de la tine să câștigi, să urci pe podium. Încerc să nu insist prea mult pe asta, să fac totul cât pot eu mai bine. Nu mi-e teamă că i-aș putea dezamăgi pe cei care cred în mine, dar e normal să mă gândesc la asta și, crede-mă, nu e deloc confortabil”, zâmbește el. Firul discuției se rupe pentru că își reia locul pe saltea. Lupta continuă. Mai sunt încă 410 zile de pregătire, de speranțe și de vise. Pentru Londra 2012.
Daniel Brata face judo de 18 ani, slăbește două kilograme la antrenamente, este ofensiv doar pe tatami și adună podiumuri după podiumuri pentru a ajunge la Londra 2012
Daniel Brata are dublă legitimare, la CSM Baia Mare și Dinamo Brașov. Lotul național de judo al României se pregătește la Oradea
S-a ars la deget… și are emoții cu viza Timp de două săptămâni, Daniel va concura în Brazilia, în acest weekend la Grand Slam-ul de la Rio, ca peste cinci zile să intre pe tatami la etapa de Cupă Mondială de la Sao Paulo. Următoarea etapă din calendar este la Miami, însă băimăreanul are emoții cu viza. „În urmă cu câteva săptămâni am făcut un grătar cu colegii și m-am ars la degetul mare și când am fost la Ambasada SUA, mi-au explicat că nu au cum să îmi ia amprenta digitală. S-a mai vindecat un pic, o să mai încerc o dată la viză, dar cred că sunt șanse minime să fie OK”, explică judokanul.
Am un stil ofensiv, îmi place să atac, să arunc, mă descurc mai greu cu apărarea. Nu am o tactică foarte bună când conduc Daniel Brata
Îmi place să câștig. Cred că e o calitate esențială în toate sporturile Daniel Brata
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER